miercuri, 20 ianuarie 2016

O nouă performanţă pentru tenismenul David Manu (TC SUN Alba Iulia), bronz la dublu, la naţionalele de tenis Under 12

La recentul Campionat Naţional Individual de iarnă, la categoria 12 ani, tenismenul albaiulian David Manu (TC Sun Alba Iulia) a reuşit o nouă performanţă notabilă, cucerid medalia de bronz, la dublu şi clasându-se în primii 8 jucători la simplu, la o categorie de vârstă superioară, talentatul jucător având numai 11 ani.David Manu TC Sun Alba Iulia 4
Competiţia de tenis de câmp s-a desfăşurat în Cadrul Centrului Naţional de Tenis din Bucureşti, iar clubul TC SUN Alba Iulia a fost reprezentat de către David Manu. În proba de dublu, sportivul din Cetatea Marii Uniri a jucat alături de Dario Ciobotaru (Dinamo Bucureşti), terminând pe ultima treaptă a podiumului, după ce s-a câştigat întâlnirea decisivă împotriva duetului Bryan Baltă (Carpaţi Sinaia) şi Andrei Voican (CS Târgovişte), scor 6-3, 4-6, 12-10

*Talent precoce

David a început tenisul de la vârsta de 4 ani şi jumătate la clubul TC Sun din Alba Iulia, iar la 7 ani a câştigat primul concurs. Sub îndrumarea antrenorilor Doru Brânduşan şi Călin Moldovan a reuşit să obţină premii importante în competiţiile organizate de Federaţia Română de Tenis. La Campionatele Naţionale din 2014 la categoria de vârstă Under 10 a câştigat titlul de vicecampion naţional, deşi avea doar 9 ani. După această victorie a fost selecţionat pentru a participa la Selecţiile Naţionale de toamnă şi primăvară de la Bucureşti. În vara anului 2015 devine dublu campion naţional la Campionatul Naţional U10 de la Brăila obţinând locul întâi la simplu şi la dublu împreună cu Coman Mihai Alexandru. A început anul 2016 pe locul 8 în clasamentul naţional de la 12 ani şi locul 1 la vârsta lui având 11 competiţii câştigate. „Tenisul necesită multă muncă si implicare. David a fost un copil precoce, a învăţat repede să joace tenis,acum el este în formă, un jucător care se mişcă bine în teren şi noi avem încredere că rezultatele vor continua să apară ca şi până acum”, spune Doru Brânduşan, antrenorul jucătorului.
http://ziarulunirea.ro/foto-o-noua-performanta-pentru-tenismenul-david-manu-tc-sun-alba-iulia-bronz-la-dublu-la-nationalele-de-tenis-under-12-357977/


joi, 7 ianuarie 2016

2015, cel mai bun an din istoria TC Sun Alba Iulia | David Manu – dublu campion naţional, Ivana Ciorînga şi David Manu – primii în clasamentul FRT

Anul 2015 a fost cel mai bun an din istoria TC Sun Alba Iulia, club devenit veritabilă rampă de lansare a tinerilor tenismeni talentaţi, ce au ajuns în topurile naţionale, David Manu şi Ivana Ciorînga fiind primii în ierarhiile Federaţiei Române de Tenis.TC Sun Alba Iulia 13

Cei mai buni sportivi albaiulieni au fost premiaţi la sfârşitul anului precedent, în cadrul Galei Sportului Judeţean, pentru rezultatele obţinute în decursul lui 2015. La categoria tenis de câmp au obţinut menţiuni tenismenul David Manu, dublu campion naţional la 10 ani, şi antrenorul lui, Dorel Brânduşan de la clubul TC Sun din Alba Iulia. În paralel cu acest eveniment, cei mai buni sportivi ai clubului TC Sun au primit premii, trofee şi tricouri personalizate, pentru rezultatele obţinute la competiţiile naţionale şi internaţionale desfăşurate sub egida Federaţiei Române de Tenis pe anul 2015.

În cele ce urmează vă prezentăm performerii:

*David Manu – dublu campion naţional la categoria 10 ani în 2015 (vicecampion naţional în 2014) , locul 8 în clasamentul oficial la 12 ani (primul în clasament la vârsta lui), 11 turnee naţionale câştigate;

*Ivana Cristiana Ciorînga – locul întâi în clasamentul naţional la categoria 10 ani, 13 turnee naţionale câştigate (transferată la sfârşit de an la CS Sport 4 Fun Timişoara unde se antrenează);

*Alexia Marginean – locul secund în clasamentul naţional la categoria 10 ani, 12 turnee naţionale câştigate; *Alexia Sendy Negrescu – locul 35 la categoria 12 ani, un loc doi la un turneu naţional şi de cinci locul trei; *Alexandra Ioana Moldovan – locul 27 (locul 4 la vârsta ei) în clasamentul naţional la 14 ani, 5 turnee naţionale terminate pe prima de poziţie, de opt ori pe locul secund şi 5 locuri trei;

*Tania Munteanu – locul 23 în clasamentul naţional la 14 ani, 4 turnee naţionale terminate pe prima poziţia, de patru ori locul secund şi de patru ori locul al treilea;

*Răzvan Andrei Gligor – locul 65 în clasamentul naţional la 14 ani, un turneu naţional câştigat, 5 locuri secunde şi 8 clasări pe ultima treaptă a podiumului;

*Cristina Delia Florea – locul 51 şi locul 93 în clasamentul naţional de la 14 ani şi respectiv 16 ani, 4 turnee naţionale câştigate, două locuri secunde şi 6 locuri trei.
După un an plin de competiţii naţionale şi internaţionale, multe ore petrecute pe terenul de tenis, antrenamente, şcoală, teme, deplasări, emoţii trăite la maxim, eforturile părinţilor şi ale antrenorilor au fost încununate de succesul acestor copii minunaţi. A fost cel mai bun an competiţional din istoria clubului TC Sun Alba Iulia şi asta şi datorită echipei de antrenori care au muncit alături de copii: Călin Moldovan – preşedinte club, Doru Brânduşan, Lucian Nicolescu şi Gabi Lincă – Alba Iulia, Radu Gheorghe – Aiud, Călin Milos – Timişoara. Felicitări tuturor sportivilor pentru premiile obţinute, un an nou mai bun şi cu cât mai multe medalii!

sursa:
http://ziarulunirea.ro/foto-2015-cel-mai-bun-an-din-istoria-tc-sun-alba-iulia-david-manu-dublu-campion-national-ivana-cioringa-si-david-manu-primii-in-clasamentul-frt-356327/