marți, 6 august 2013

Concentrarea - Reperele din mediu

Concentrarea este eficienta atunci cand se face pe indicii relevante, de exemplu atentia este indreptata spre pozitionarea corpului adversarului pentru a prevedea directia in care serveste mai degraba decat simpla urmarire a mingii asa cum este lovita.
 Jucatorii avansati cauta in mod sistematic aceste indicii (fata de incepatori). Acest lucru ii ajuta in luarea deciziilor si anticipeaza mai bine evenimentele urmatoare. Ei ignora reperele irelevante chiar daca aceste repere sunt create in mod intentionat pentru al induce in eroare.
Concentrarea pe indiciile relevante ajuta sportivul sa fie mult mai priceput in estimarea zborului mingii, a rotatie ei si a locului in care va ateriza.
Atentia selectiva - sa procesezi informatiile utile in timp ce altele sunt ignorate.
Erori care apar:
  •  atentia sa iti fie indreptata spre o directie prea larga - poti pierde informatii importante; 
  •  sa fi distras de informatiile irelevante in detrimentul celor importante; 
  •  incapacitatea de a-ti schimba rapid atentia de la un indiciu relevant la altul.

duminică, 4 august 2013

Concentrarea

Concentrarea este abilitatea de a mentine mentalul la prezentul simplu, de a te focaliza pe aspectele importante ale meciului ( sau antrenamentului) si de a mentine aceasta focalizare pe toata durata lui.
Concentrarea are doua dimensiuni: largimea si directia.
Exista 4 tipuri de concentrare (conform lui Nideffer si adaptate la tenis de catre Weinberg).
1. Concentrare larga externa: sa vezi unde este adversarul, sa cunosti situatia vremii, a suprafetei de joc.
2. Concentrare ingusta  externa: sa te focalizezi pe una sau doua repere externe: privirea mingii-culegerea informatiilor despre partener; aruncarea mingii-balansul inapoi.
3. Concentrare larga interna: pentru a vedea ce se intampla intr-un joc si pentru a planifica tactica (dezvoltarea planului de joc impotriva adversarului)
4. Concentrarea ingusta interna: sa repeti mental performanta imediata (vizualizare - mental vizualizezi serviciul) sau sa controlezi o stare emotionala ( sa monitorizezi dialogul interior)

Cu cat focalizarea este mai ingusta cu atat creste gradul de concentrare al sportivului.