Articol preluat de pe http://www.informatiadealba.ro/
Trofeul „Îngheţata Lazăr” la tenis de câmp - http://www.informatiadealba.ro/category/sport/
July 25, 2009
Pe terenurile bazei sportive „Tenis Club Sun” are loc în aceste zile o competiţie importantă dedicată tinerelor valori din domeniul sportului alb. Pe această temă, ne vorbeşte Ioan Călin Moldovan, omul care a pus bazele clubului de tenis albaiulian al cărui preşedinte este: „Organizăm în aceste zile Trofeul „Îngheţata Lazăr”, domnul Puiu Lazăr fiind membru fondator al clubului, întrecere la care participă copii din întreaga ţară, la categoriile 10, 12 şi 14 ani (băieţi şi fete). Vor fi prezenţi pe terenurile clubului nostru aproximativ 70 de concurenţi veniţi din Bucureşti, Craiova, Sibiu, Cluj, Târgu Mureş, Mediaş, Orăştie, Arad şi alte oraşe ale ţării. Se va juca numai la simplu. Trebuie să menţionez că turneul se înscrie în categoria a patra, pe o scară de la unu la cinci. Mai pe înţeles, e un turneu redutabil la acest nivel de vârstă, la care participă jucători din primii 20-30 din ţară”.
Tenisman talentat, antrenor de valoareMusai să precizăm că, la vârsta de 10 ani, preşedintele clubului albaiulian se situa între primii cinci tenismani din ţară. „Aveam atunci toate condiţiile, clubul ne sponsoriza absolut tot. Mai târziu, la seniori fiind, am participat la turnee „futures”, care sunt, de fapt, prima treaptă pe scara ATP-ului, şi am avut ocazia să trec trei tururi pe turneele de calificări. Am jucat 10 ani tenis la Universitatea Cluj, la seniori, eram antrenor-jucător, după care m-am întors acasă. Părinţii mei au insistat să mă reîntorc la Alba Iulia, aici unde, cu ajutorul lor, am înfiinţat în 2005 acest club”, spune Ioan Călin Moldovan.
Rezultatele nu au întârziat să apară. După trei ani de zile, clubul a avut campioană naţională la dublu (categoria 10 ani) în persoana sportivei Miriam Bulgaru şi a obţinut locul întâi pe plan naţional (categoria 10 ani, băieţi) prin Tudor Turdean. Ambii au trecut acum la categoria de vârstă 12 ani, iar Miriam a bătut-o în două concursuri organizate în acest an pe sportiva care e numărul unu naţional, în condiţiile în care Miriam încă nu a împlinit 11 ani. „Şi Miriam, şi Tudor se situează, la această categorie de vârstă în care de-abia au intrat, în primii 20 din ţară”, afirmă antrenorul. În opinia lui Ioan Călin Moldovan, aceşti doi tineri tenismeni s-ar putea clasa în primii 100 din lume, dacă ar beneficia de toate condiţiile financiare necesare performanţei la scară înaltă. „Dispun de calităţi atletice deosebite, au mare talent, stau foarte bine din aceste puncte de vedere. Problema acum ţine doar de latura financiară”, declară tehnicianul.
„Tenis Club Sun”, cel mai tare din Ardeal?Ioan Călin Moldovan e foarte ambiţios. Vrea să facă din „Tenis Club Sun” cel mai tare club din Ardeal, să aibă cei mai mulţi jucători poziţionaţi pe locurile fruntaşe din clasamentul naţional şi să participe cu elevii săi la turnee importante. „Deja am început să fim prezenţi la astfel de turnee. Vreau să vă spun că avem, mai nou, un băiat foarte valoros, e vorba de Bogdan Chindriş, de 9 ani, care a câştigat toate turneele la care a participat, în număr de patru. El e cel mai bun pe care îl avem acum la categoria 10 ani”, precizează antrenorul.
De menţionat că elevii lui Călin sunt toţi copii cu notă maximă la şcoală. „Tenisul dezvoltă armonios copiii, psihic şi fizic, îi ajută să intre într-un mediu sănătos. La noi, la club, copiii sunt urmăriţi permanent. Care vor să facă tenis de plăcere, îl fac de plăcere, iar care vor să facă sport de performanţă, le acordăm toate şansele. Tenisul e un sport nobil şi e păcat să nu-l practici”, încheie Ioan Călin Moldovan.
Vasile Pop
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu