Se afișează postările cu eticheta Neacsu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Neacsu. Afișați toate postările

vineri, 3 iunie 2016

Tenismena Alexia Mărginean (TC Sun Alba Iulia), noul lider în clasamentul FRT la categoria 10 ani

După rezultatele realizate în ultima perioadă, tenismena Alexia Mărginean (TC Sun Alba Iulia) este noul lider în clasamentul Federaţiei Române de Tenis, la categoria feminin, 10 ani.
Alexia Negrescu (Alba Iulia), Alexia Mărginean (Aiud) şi Alexandra Neacşu (Rm. Vâlcea), sportive ale clubului albaiulian Tenis Club Sun, s-au întors acasă victorioase după ce au luat aurul la două competiţii importante din ţară.
Alexia Sendy Negrescu a câştigat locul 1 la competiţia „Cupa Jarex Filtertechnik”, la categoria 12 ani feminin desfăşurată în localitatea Cisnădie, judeţul Sibiu.  Alexia Mărginean şi Alexandra Neacşu au concurat la categoria de vârstă 10 ani în cadrul turneului „Cupa de vară a Municipiului Bucureşti”. Cele două jucătoare au făcut echipă pentru proba de dublu feminin şi au obţinut locul 1.
Ambele jucătoare, cu un parcurs în clasamentul naţional de excepţie, au reuşit să se califice pe un tablou cu 20 de jucătoare şi în finala de la simplu. Alexandra Neacşu a obţinut locul 1 iar Alexia Mărginean locul 2.
„Felicitări fetelor şi antrenorilor pentru aceste rezultate, mulţumiri părinţilor pentru încurajare şi susţinere. O felicităm pentru munca depusă şi pentru rezultate pe Alexia Mărginean care începând cu această lună este noul lider în clasamentul naţional feminin de 10 ani.”, spune Cristina Moldovan, reprezentantul TC Sun Alba Iulia.
Cele două jucătoare Alexia Marginean şi Alexandra Neacşu vor juca împreună începând cu 20 iunie, la Campionatul Naţional pe Echipe şi apoi, din 27 iunie, la Campionatul Naţional Individual de vară, la Centrul Naţional de Tenis de la Bucureşti.

http://ziarulunirea.ro/foto-tenismena-alexia-marginean-tc-sun-alba-iulia-noul-lider-in-clasamentul-frt-la-categoria-10-ani-376644/







joi, 26 mai 2016

Rezultate luna mai 2016 Tenis Club Sun

In prima parte a lunii mai jucătoarele de la Tenis Club Sun din Alba Iulia au obţinut rezultate spectaculoase la competiţiile naţionale organizate în ţară sub egida Federaţiei Române de Tenis.

Alexandra Moldovan a obtinut locul 1 la categoria 14 ani la turneul „Cupa Pamira” din localitatea Sibiu în perioada 7- 10 mai.

La aceaşi competiţie a participat şi Daria Gligor care a obţinut locul 2 la categoria 10 ani.

Alexia Mărginean, numărul 2 în clasamentul naţional al FRT, a câştigat locul 1 la categoriile 10 ani simplu şi 12 ani dublu cu partenera sa Alexandra Neacşu la turneul „Cupa Dinamo” desfăşurat la Braşov în perioada 14 – 18 mai.



Alexandra Neacşu a câştigat pe langă locul 1 la dublu în echipă cu Alexia Mărginean şi locul 2 la simplu 12 ani în cadrul competiţei „Cupa Dinamo”.
In acest weekend (21-22 mai) Alexandra Neacşu a reuşit să câştige primul titlu la 12 ani simplu din cariera sa ca jucătoare, la competiţia „Cupa Remat Vâlcea” organizată în localitatea Băile Govora.



Ioana Ariciu a câştigat şi ea aurul la turneul „Trofeul Gavela”din Oradea în perioada 14-17 mai.

Alexandra Neacşu din Ramnicu- Vâlcea, numarul 4 în clasamentul naţional la 10 ani fete, este o jucătoare care s-a transferat recent la clubul albaiulian TC Sun. Impreună cu Alexia Mărginean vor juca la Campionatul Naţional pe Echipe U10 desfăşurat la Bucureşti în perioada 20-26 iunie.

Tuturor le urăm succes şi sperăm să se întoarcă victorioase de la competiţiile ce vor urma.